M-am mutat pe http://dependences.wordpress.com/
Deci see youthere! :)
joi, 19 martie 2009
duminică, 15 martie 2009
Cand eram eu mica.
Cand eram mica avea parul cret si asociam cuvantul caracatita cu o chestie mov si dragalasa. Cand eram mica am trait aproape un an cu impresia ca am un sot pe nume “Cifrian” si ca ma iubeste enorm. La 4 ani eram o tipa dragalasa cu o codita (hilara ar zice cineva). E totusi amuzant ca la 4 ani nu imi pasa cum imi sta bretonul pentru ca nu avea asa ceva (il taiasem intr-o dimineata cu foarfeca pentru ca “ma deranja si imi intra in ochi”). La 4 ani nu era asa o mare tragedie ca m-am trezit dimineata cu o guma lipita in par. Cand eram mica mai puteam fi inca pacalita sa mai iau o gura de iaurt pentru mama si tata… apoi pentru cateva matuse (aveam vreo 8)
Mi-am inceput viata de junkie mai repede decat oricare dintre voi, la 4 ani, deja luand un interg tub de pastile, deoarece “erau rosii si bune”. Inca mai aveam constiinta ca la filmele in care se pupa lumea sa pun mana la ochi (chiar daca vedeam tot printer degete). O adoram pe Kate Winslet fara sa imi dau seama de ce.
Mergeam cu tata in fiecare weekend la niste leagane si ii povesteam intr-o dementa Soacra cu trei nurori pentru ca era cea mai sadica poveste pe care o stiam si pentru ca aveam o oarecare obsesie nejustificata pentru ea.
Ca orice alta fetita eram disperata dupa papusile Barbie pe care le spalam pe cap cu sampon (spre disperarea mamei), pe care le dadeam cu balsam (tot spre disperarea mamei), pe care le dadeam cu masca de par apoi le uscam cu feon-ul si le dadeam cu spuma si fixativ.
Cand aveam 5 ani eu chair credeam ca o sa ma casatoresc cu tipi de la tv si ca pot sa am animal de casa un crocodil. Pe la 4 ani visam noaptea ca aveam o fabrica de ciocolata si dimineata credeam ca locuiesc in Philadelphia.
La 5 ani am mers la primul meu concert Vama Veche. Eram la dentist si tata a aflat ca la Iasi in Tudor e concert in cateva ore. M-a luat de acolo repede si am plecat. Nu imi amintesc decat niste lumini mov, ca tata ma tinea cu picioarele pe dupa capul lui si urla sa imi pun mainile in urechi pentru ca se canta hotel cismigiu.
Cand eram mica imi placea sa desenez in paint tuburi de pasta de dinti si aveam o colectie de iepuri de plus care aveau inevitabil nume gen Rila Iepurila, Rica Iepurica, Iepurici, etc…
Aveam doua carti de povesti imense si obligam pe absolut toata lumea sa imi citeasca de acolo.
Era mult mai simplu cand eram mica. Cea mai mare greseala pe care o puteam face era sa iau buline negre si sa ma lovesc la genunchi.
Acum deja pot face mult mai mult.
Mi-am inceput viata de junkie mai repede decat oricare dintre voi, la 4 ani, deja luand un interg tub de pastile, deoarece “erau rosii si bune”. Inca mai aveam constiinta ca la filmele in care se pupa lumea sa pun mana la ochi (chiar daca vedeam tot printer degete). O adoram pe Kate Winslet fara sa imi dau seama de ce.
Mergeam cu tata in fiecare weekend la niste leagane si ii povesteam intr-o dementa Soacra cu trei nurori pentru ca era cea mai sadica poveste pe care o stiam si pentru ca aveam o oarecare obsesie nejustificata pentru ea.
Ca orice alta fetita eram disperata dupa papusile Barbie pe care le spalam pe cap cu sampon (spre disperarea mamei), pe care le dadeam cu balsam (tot spre disperarea mamei), pe care le dadeam cu masca de par apoi le uscam cu feon-ul si le dadeam cu spuma si fixativ.
Cand aveam 5 ani eu chair credeam ca o sa ma casatoresc cu tipi de la tv si ca pot sa am animal de casa un crocodil. Pe la 4 ani visam noaptea ca aveam o fabrica de ciocolata si dimineata credeam ca locuiesc in Philadelphia.
La 5 ani am mers la primul meu concert Vama Veche. Eram la dentist si tata a aflat ca la Iasi in Tudor e concert in cateva ore. M-a luat de acolo repede si am plecat. Nu imi amintesc decat niste lumini mov, ca tata ma tinea cu picioarele pe dupa capul lui si urla sa imi pun mainile in urechi pentru ca se canta hotel cismigiu.
Cand eram mica imi placea sa desenez in paint tuburi de pasta de dinti si aveam o colectie de iepuri de plus care aveau inevitabil nume gen Rila Iepurila, Rica Iepurica, Iepurici, etc…
Aveam doua carti de povesti imense si obligam pe absolut toata lumea sa imi citeasca de acolo.
Era mult mai simplu cand eram mica. Cea mai mare greseala pe care o puteam face era sa iau buline negre si sa ma lovesc la genunchi.
Acum deja pot face mult mai mult.
joi, 12 martie 2009
Ce inseamna iubirea…
Cei ce nu au iubit asteapta definitii. Cum am putea defini ceva ce pentru fiecare din noi ia o forma diferita. Ceva ce poate sta in absolut orice. E o ciocolata in ambalaj rosu pe care o impart doi copii intr-o dupa amiaza de vara, e cand el o tine de mana, este cand stau impreuna pe malul marii, e un sarut pe frunte, e o vorba, e o culoare…
E totusi atat de abstracta si totusi peste tot. Iubesti totul fara sa iti dai seama. Pentru mine a iubi ceva este atunci cand nu ai putea trai fara acel lucru. Iubirea poate fi la fel de bine o persoana, un prieten , cum poate fi un pahar de vin rosu.
Iubirea e prietenie. Iubirea e atat de diversa. Iti iubesti parintii, prietenii , il iubesti pe cel de langa tine, si iubesti florile, iubesti ploaia si mirosul de dupa furtunile scurte de vara cand racoarea iti inunda narile si iti vine sa canti.
E evident greu sa definesti un sentiment atat de complex in cateva randuri, pe cand filozofii contempleaza aceasta traire ani intregi. De ce insa sa ne complicam complicam sa o definim cand o putem experimenta pur si simplu iubind. Poti sa iti alegi sa iubesti orice, darn u poti sa alegi ce san u iubesti. Aici intervinde ceva destul de ciudat in inimile noastre. E ceva ce mi-as dori sa pot sa controlez cateodata dar probabil ca si-ar pierde tot farmecul.
Ce iubesc eu? Eu iubesc zilele in care sunt fericita. Eu iubesc sa vad apusul de pe bloc si sa dansez cu anna. Eu iubesc m&m’s . Eu iubesc pimavara si fundele lungi si albe si biscuitii si sa cant (de obicei fals)… Ma indragostesc de oameni de pe strada si probabil as avea o lunga lista de iubiri…Si iubesc deja atat de multi oameni pe care nu ii cunosc.
Poti insa sa iubesti sau nu… Poti fi indragostit ani sau pentru cateva minute. Nu putem controla nimic din toate astea. Ma indragosesc in cele mai nepotrivite momente de cele mai nepotrivite persoane. Acum nu iubesc deloc. Sau poate iubesc prea multe ca sa imi mai dau seama...
joi, 5 februarie 2009
Draga tu,
Sunt eu..bineinteles ca ma cunosti. Sau nu. Ar trebui sa ma stii deja. E nedrept ca oamenii sa se gandeasca asa de mult unii la altii si nici sa nu stie de existenta lor.
Eu sunt ...Totusi ce conteaza cine sunt eu? Cum as putea oare sa iti explic ce sunt? Cum as putea sti ca ma vei intelege? Cum ar putea cineva ce nu m-a vazut, auzit, simtit, sau atins vreodata sa ma cunoasca, atata vreme cat nici eu nu as putea spune acest lucru despre mine.
Ei bine, draga tu, sunt eu. Sunt cea pe care ai visat-o de atatea ori. Sunt cea care te-a facut sa te trezesti noaptea pentru ca mi-am dat seama ca visezi urat. Sunt cea care te-a luat de mana de atatea ori. Sunt cea care te-a cautat printre cearsafurile albe si nu a gasit decat ratuste galbene de plus. Sunt eu, cea care era ieri in fata ta la coada, cea care a traversat strada ca o tembela si era sa o calci cu masina, insa tu te-ai indragostit de ochii ei caprui si parul acela incalcit.
Sunt cea care avea cercei roz in urechi si in toata multimea aceea de oameni grabiti, ea s-a oprit in ploaie si zambea. Te-ai intrebat atunci ce e cu nebuna ce se bucura de ploaie. Apoi cand ai trecut pe langa ea si ai dat din nou de acele fete monotone, obosite, mohorate si scufundate ti se facue dor. Iti era pur si simplu dor de chipul acela vessel..
Cine site. Poate sunt cea care a luat aseara ultimul billet la concertul acela, sit u m-ai urat in secret. As putea fi cea care ti-a batut ieri la usa sit u nu ierai acasa.
Sunt atat de multe posibilitati, insa tu, oricate indicii ai primi, nu ti-ai putea da seama cine sunt. Si stii de ce?
Pentru ca esti asa de egocentric, ca nu ai cum sa acorzi celor din jur atat de multa atentie, pentru ca ai inebuni daca ar trebui sa retii fiecare chip, comportament, figura si zambet.
Stii ce e amuzant? Eu as putea fi propria ta inchipuire. As putea sa nu exist, insa dup ace tu vei citi asta nu vei avea vreun indiciu despre veridicitatea existentei mele asa ma mai bine nu iti bate capul cu asta si bea un ceai.
P.S.:mie imi place cel cu lamaie si de asta ai stiut intotdeauna ca ma iubesti.
luni, 2 februarie 2009
poate... - ...poate.
poate...
...as fi mai curajoasa daca lucrurile pe care mi le doresc nu ar avea consecinte asa dezastruase...
...te-as iubi daca m-as minti destul de bine...
...nu sunt verzi...
...as fi putut sa ma chinui putin mai mult...
...eu vad altfel spre deosebire de voi toti...
...ai dreptate doar de data asta...
...nu sunt asa de puternica pe cat incerc sa las sa se vada...
...inca imi pasa...
...sunt treaza...
...nu-s treaza...
...nu ma iubesti...
...plangi...
...stiu sa dansez mai bine decat tine...
...imi tremura mana...
...nu imi plac morcovii...
...te cheama altfel...
...o sa citeasca ce scriu...
...mi-e frica...
...va mint pe toti...
...australia is just fine...
...poate.
[mi-a facut pustiu tag deci sunt "tru"... daca sunt "tru", voi stiti ca ma iubiti]
...as fi mai curajoasa daca lucrurile pe care mi le doresc nu ar avea consecinte asa dezastruase...
...te-as iubi daca m-as minti destul de bine...
...nu sunt verzi...
...as fi putut sa ma chinui putin mai mult...
...eu vad altfel spre deosebire de voi toti...
...ai dreptate doar de data asta...
...nu sunt asa de puternica pe cat incerc sa las sa se vada...
...inca imi pasa...
...sunt treaza...
...nu-s treaza...
...nu ma iubesti...
...plangi...
...stiu sa dansez mai bine decat tine...
...imi tremura mana...
...nu imi plac morcovii...
...te cheama altfel...
...o sa citeasca ce scriu...
...mi-e frica...
...va mint pe toti...
...australia is just fine...
...poate.
[mi-a facut pustiu tag deci sunt "tru"... daca sunt "tru", voi stiti ca ma iubiti]
intre timp m-am apucat de fumat.
date: ceata
noi
inertitudine.
E asa de liniste...palma ta e asezata pe mana mea dreapta. Ma intrebi de nenumarate ori ce fac, de parca ai vrea sa imi amintesti ca esti acolo. Faptul ca sunt asa absenta pare sa te ingrijoreze, sau cel putin sa te faca sa fii curios. Habar nu ai la ce ma gandesc, habar nu ai ca , desi privesc pe fereastra asta mare de langa noi, gandul meu e mult mai departe. Ar putea fi las spectacolul de aseara de la teatru, pe care l-am vazut fara tine. Ar putea fi la baiatul ce ma tinea de mana acum doua zile cand stateam la o cafea, si tu nu ma cautasesi de 3 zile. M-as putea gandi la vacanta de iarna pe care am petrecut-o fara sa stiu nimic de tine. Si cu siguranta m-as putea gandi la faptul ca m-am acomodat cu absenta ta, acum fiind neobisnuita cu aproprierea asta ce dureaza de atat de multe ore.
Si totusi...te las sa iti pui palma pe mana mea dreapta in timp ce privesc pe fereastra.
-Si ce mai faci?
Trezita din absenta mea ipocrita, ma gandesc de cate ori ai intrebat asta si eu nu am auzit, de cate ori ai ramas fara vreun raspuns, incercand sa imi descifrezi gandurile, citind pe colturile gurii mele ce se miscau desenandu-mi buzele in diferite pozitii.
-Eu?incerc sa ma dezmeticesc subtil din dulcea mea visare.
-Pai...da, incerci sa zambesti dar se vede pe fata ta ca incerci fara succes sa citesti in ochii mei ceva ce poate nu ti-ai dori sa afli.
-Eu..pai eu ..ma uitam pe geam.
-Vad.
-Pai?
-La ce te gandesti?
Deci banuiesti ceva.
-La...la nimic. Stau aici langa tine. De ce m-as gandi la altceva?
Am un sentiment de vinovatie...
-Si intre timp ce ai mai facut?
Nu te lasi usor, asa-i?
-Pai...intre timp m-am apucat de fumat.
duminică, 1 februarie 2009
incearca...sa nu uiti.
Incearca sa iti traiesti viata cu ochii inchisi. Asa poate vei fi mai fericit. Asa poate vei reusi sa simti cu totul alte lucruri, poate vei gasi raspunsul altor intrebari.
Sau poate mai bine ai incerca sa vezi doar ce vrei tu, sa pui geana pe geana cand incep sa apara umbrele.
Sau poate mai bine ai incerca sa vezi doar ce vrei tu, sa pui geana pe geana cand incep sa apara umbrele.
Poti s-o numesti ignoranta insa eu cred ca e o calitate. Trebuie sa fii puternic pentru a putea sa treci totul printr-un “filtru” de pasivitate. Trebuie sa fii indeajuns de intelept sa stii sa alegi, sa stii sa iubesti sublimul si sa abstractizezi absurditatile.
Ma enerveaza cand mi se spune ca nu acord destula importanta anumitor lucruri. In fond nu exista un etalon, nu exista nimic ce este necesar cu adevarat.Fiecare are prioritatile lui, eu pe ale mele.
Si ce daca merg desculta pe gresie, ce daca nu imi iau niciodata umbrela cand ploua? Ce daca intrzii 5 minute, ce daca uneori nu imi vei intelege reactiile? De ce nu intelegi ca nu imi pasa ca te deranjeaza fumul tigarii mele, de ce iti pasa tie ca am baut prea mult?
Sunt dezinteresata de faptul ca ma iubesti. Sunt indiferenta fata de necunoscuti si sunt de un egoism daunator. Nu e complet stupid sa ii ceri unei narcisiste sa iasa din propria lume ca sa iubeasca un alt egocentric?
Eu nu voi pune niciodata capacul la pasta de dinti, eu nu voi sterge niciodata stropii de pe oglinda, voi intra incaltata in casa si imi voi lasa cainele sa imi murdareasca hainele.
Nu voi face toate aceste lucruri din pura ignoranta, nici din cauza faptului ca ma cred prea buna, dar cred cu fermitate faptul ca uneori trebuie sa uitam de lucruri marunte ca sa ne traim viata si sa ne bucuram de moment.
Totusi, nu voi uita niciodata sa privesc ore in sir picaturile de ploaie ce se scrug pe geamul din acoperis, nu voi ezita sa imi strecor degetele in nisipul firbinte si sa rad la soare. Nu am sa uit sa te imbratisez, si te voi lua de mana cand voi avea nevoie. Voi fi poate acolo sa iti sterg lacrimile, si voi incerca sa imi amintesc de ziua ta de nastere.
Daca am sa pot, am sa iubesc, daca voi reusi, voi iubi de mai multe ori, dar sa nu te mire daca intr-o dimineata imi voi lua haina din cuier si vei auzi apaticul zgomot al pantofilor mei pe coridor. Aceea va fi ultima oara…
Ca prietena poate nu voi reusi sa fac tot ce faceti voi pentru mine, dar reusesc sa tin surpinzator de mult la fiecare din voi. Poate nu am sa vin sa va fac manichiura frantuzeasca la 9 noaptea, poate nu am sa pot sa fiu puternica mereu sa va sustin cand sunteti dezamagiti…poate impulsivitatea ma va face sa va ranesc uneori, insa tot ce pot promite este ca undeva in sufletul meu voi ocupati o parte foarte foarte speciala…si poate nu e chiar prima, dar e a noastra. Poate nu e cea mai frumoasa dar conteaza ca e iubita de noi. E exact ca masa de la Gatsby unde bem ciocolata calda sau, (cateodata) apa plata cu lamaie. Intimitatea da probabil impresia de siguranta si consolideaza sentimentele.
Indiferent cate lucruri tampite o sa spun, indiferent cate reactii stupide am sa am, voi trebuie sa nu uitati ca sunteti cei mai importanti.
Ma enerveaza cand mi se spune ca nu acord destula importanta anumitor lucruri. In fond nu exista un etalon, nu exista nimic ce este necesar cu adevarat.Fiecare are prioritatile lui, eu pe ale mele.
Si ce daca merg desculta pe gresie, ce daca nu imi iau niciodata umbrela cand ploua? Ce daca intrzii 5 minute, ce daca uneori nu imi vei intelege reactiile? De ce nu intelegi ca nu imi pasa ca te deranjeaza fumul tigarii mele, de ce iti pasa tie ca am baut prea mult?
Sunt dezinteresata de faptul ca ma iubesti. Sunt indiferenta fata de necunoscuti si sunt de un egoism daunator. Nu e complet stupid sa ii ceri unei narcisiste sa iasa din propria lume ca sa iubeasca un alt egocentric?
Eu nu voi pune niciodata capacul la pasta de dinti, eu nu voi sterge niciodata stropii de pe oglinda, voi intra incaltata in casa si imi voi lasa cainele sa imi murdareasca hainele.
Nu voi face toate aceste lucruri din pura ignoranta, nici din cauza faptului ca ma cred prea buna, dar cred cu fermitate faptul ca uneori trebuie sa uitam de lucruri marunte ca sa ne traim viata si sa ne bucuram de moment.
Totusi, nu voi uita niciodata sa privesc ore in sir picaturile de ploaie ce se scrug pe geamul din acoperis, nu voi ezita sa imi strecor degetele in nisipul firbinte si sa rad la soare. Nu am sa uit sa te imbratisez, si te voi lua de mana cand voi avea nevoie. Voi fi poate acolo sa iti sterg lacrimile, si voi incerca sa imi amintesc de ziua ta de nastere.
Daca am sa pot, am sa iubesc, daca voi reusi, voi iubi de mai multe ori, dar sa nu te mire daca intr-o dimineata imi voi lua haina din cuier si vei auzi apaticul zgomot al pantofilor mei pe coridor. Aceea va fi ultima oara…
Ca prietena poate nu voi reusi sa fac tot ce faceti voi pentru mine, dar reusesc sa tin surpinzator de mult la fiecare din voi. Poate nu am sa vin sa va fac manichiura frantuzeasca la 9 noaptea, poate nu am sa pot sa fiu puternica mereu sa va sustin cand sunteti dezamagiti…poate impulsivitatea ma va face sa va ranesc uneori, insa tot ce pot promite este ca undeva in sufletul meu voi ocupati o parte foarte foarte speciala…si poate nu e chiar prima, dar e a noastra. Poate nu e cea mai frumoasa dar conteaza ca e iubita de noi. E exact ca masa de la Gatsby unde bem ciocolata calda sau, (cateodata) apa plata cu lamaie. Intimitatea da probabil impresia de siguranta si consolideaza sentimentele.
Indiferent cate lucruri tampite o sa spun, indiferent cate reactii stupide am sa am, voi trebuie sa nu uitati ca sunteti cei mai importanti.
P.s: Daca uit ceva din toate astea, voi, va rog sa nu uitati ca ma iubiti.
vineri, 30 ianuarie 2009
poate cea mai frumoasa.
Probabil a fost una din cele mai frumoase zile petrecute impreuna.
Probabil a fost ziua ale carei consecinte le vom suporta multa vreme. Asta e ziua in care ne-am permis sa facem varza cu regulile. Azi e ziua in care nu ne-a pasat de altii. Azi e o zi pentru noi.
O zi in care prietenia a fost pe primul loc... si au venit alergand si dorintele narcisite de poze.
A fost o zi planuita iar si iar, si cand a venit in sfarsit, toate s-au dat peste cap. Toate au iesit altfel si de aia a fost o zi atat de buna. A fost ploaie, si totusi am facut ce ne-am dorit. A fost frig si totusi nu am avut timp sa il simtim. Am lasat balta ceea ce ar fi trebuit si cand terminam o tampenie incepeam alta cantand fals, de fericire pe strada "ooops, i did it again".
Si totul a inceput in clasa intai cand ne-am vazut prima oara. Eram altfel... acum ca ma gandesc eram niste fetite mici. Pe ea nu mi-o amintesc prea bine decat din descrierile mamei din amintirea unor poze. Si eu eu eram mica si intepata [asa cum sunt si in prezent].... avem o istorie de 7 ani.
Si totusi doua fetite mici, un aparat foto, o placa si niste pepsi au reusit sa faca destul de multe. In ziua asta in care stomacul ni s-a facut ghem de atatea ori, am utilizat toaleta de la gatsby cam frecvent, am agasat vreo doi chelneri, ne-am imprietenit cu un taximetrsit care semana groaznic de mult cu dentistul meu. Doua fetite mici au mers prin frigul asta 5 km cu hotararea sa faca totul cum era stabilit.
Credeti ca nu au facut? Nu exact cum au planuit pentru ca erau stresate de un maimutoi dar le-au iesit niste poze pe calea ferata... pentru 4 ore am fost impreuna si nu ne-a pasat decat de noi. Doar de cele doua fetite care il pot intrece pe balzac. Doar noi.
Pentru ca numai noi am fi putut. Pentru ca numai noi am fi reusit sa ne pastram calmul si sa nu ne pierdem mintile sub presiunea atator intamplari. Degeaba am fi incercat ieri, degeaba am fi planuit mai mult. Degeaba...a fost azi. Am fost noi. Pentru ca ai uitat sa mentionezi ca astazi am fost spontane si pentru ca pur si simplu nu am stiut ce sa facem... am facut-o fara sa gandim. Am oprit lucrurile care nu ne-au placut... Am fost fericite in pielea noastra.
La inceput eram stresata ca o sa mi se strice parul. Dar parul nu mai avea treaba cu mine. A devenit apoi o cursa ca sa incercam sa nu ne bagam, prea tare in belele. Nu ca am fi avut succes la asta. Nici macar nu ne pricepem.
Am fost niste stele care au dansat pe cer desi nu s-au vazut. Am fost cu adevarat fericite si in unele momente chiar spontane. Te iubesc^^
Si eu te iubesc, ana.
joi, 29 ianuarie 2009
Dragostea...
apasa play inainte sa citesti:
Hmmm…e o ciocolata. o ciocolata ambalata in hartie rosie. Noi…doi copii uimiti de luciul hartiei colorate. Acum ai un zambet pe jumatate trist. In ochi ne sclipeste pofta copilareasca, acest capriciu neinsemnat. E o simpla ciocolata…si ambalajul ei rosu.
Noi suntem doi copii. O fata si un baiat. Ne tinem de mana in inocenta copilariei noastre vesele, in calduta dupa-amiaza a eternitatii de o vara. Ne asezam pe iarba imeda. Mie nu imi pasa ca de sub rochita alba cu buline mari si rosii imi ies genunchii ce zambesc razelor de soare. Cozile groase si blande sralucesc in lumina focului de vara. Obrajii rozalii si buzele de un rosu aprins imi impodobesc chipul curat. Un zambet candid imi rasare in umbra ciresului. Radeam de tine. Un pusti mic cu ochii atat de verzi… Ai parul brun inchis, chipul atat de alb si buzele atat de blonde. In naivitatea noastra ne iubim, suntem singuri si totusi ne soptim in urechi vorbe ce fac sa rasune rasete nepatate de grijile lumesti.
Papadia din coltul gradinii ne priveste zambind. Oare ea ce crede? E frumoasa rochia mea? Tu! Tu la ce te uiti? Ciocolata?
Atat de simpla si neinsemnata dorinta, atat de fada si mignona complicitate de copii. Dar ne-o dorim. Am putea sa o cerem, sa plangem, sa o dorim pur si simplu. Dar de ce sa pierdem farmecul? Nici nu ne-ar fi trecut prin minte ca ar putea fi altfel. Preferam sa stam, sa o vrem contamplandu-i fermecatorul ambalaj rosu.
Este asa de ispititoare stand acolo pe masuta terasei casei in care am copilarit. Nu ne-ar fi oprit nimic sa o luam dar o nefireasca pala de vinovatie ne ameninta dorinta. Prca ar fi ceva interzis, o poveste pe care nu avem voie sa o citim.
Si inca ne tinam de maini si privim livada plina de pomi inroditi, de ciripit vesel, de galben de papadie, de verde si de soare… E o iubire a doi copii, fara tradare, invidie sau gelozie. Iubirea noastra pura, neintinata de griji si neatinsa de ura lumii, o pura dragoste.
Si rup tacerea: “Matei, vrei sa o aduc? Mama nu o sa se supere”…”Las-o, Anna, nu mi-e foame.” Nu te-ai trada..ce naivitate delicata. O puerila razbunare pentru bunatate. “O vrei tu? Daca o vrei ti-o aduc, Anna”…”Nu e nevoie, multumesc.”
Niciunul din noi nu recunoaste cat isi doreste, nu ciocolata in sine, cat bucuria de a o manca impreuna cu celalalt. Era ceva dorit impreuna, dorinta savurata…visul nostru.
Peste o vreme, cand zarea a inceput sa estompeze razele soarelui, cand sulitele au strapuns orizontul, iar peste o clipa astrul disparuse lasand in urma doar o dara rosiatica in amintirea focului nestavilit…odata cu el pleaca si visul nostru, uitam de ciocolata, de hartia rosie, de ispita noastra nevinovata si ne intoarcem la jocurile noastre, la iubirea noastra inocenta, la copilaria vesela a eternitarii noastre…
Hmmm…e o ciocolata. o ciocolata ambalata in hartie rosie. Noi…doi copii uimiti de luciul hartiei colorate. Acum ai un zambet pe jumatate trist. In ochi ne sclipeste pofta copilareasca, acest capriciu neinsemnat. E o simpla ciocolata…si ambalajul ei rosu.
Noi suntem doi copii. O fata si un baiat. Ne tinem de mana in inocenta copilariei noastre vesele, in calduta dupa-amiaza a eternitatii de o vara. Ne asezam pe iarba imeda. Mie nu imi pasa ca de sub rochita alba cu buline mari si rosii imi ies genunchii ce zambesc razelor de soare. Cozile groase si blande sralucesc in lumina focului de vara. Obrajii rozalii si buzele de un rosu aprins imi impodobesc chipul curat. Un zambet candid imi rasare in umbra ciresului. Radeam de tine. Un pusti mic cu ochii atat de verzi… Ai parul brun inchis, chipul atat de alb si buzele atat de blonde. In naivitatea noastra ne iubim, suntem singuri si totusi ne soptim in urechi vorbe ce fac sa rasune rasete nepatate de grijile lumesti.
Papadia din coltul gradinii ne priveste zambind. Oare ea ce crede? E frumoasa rochia mea? Tu! Tu la ce te uiti? Ciocolata?
Atat de simpla si neinsemnata dorinta, atat de fada si mignona complicitate de copii. Dar ne-o dorim. Am putea sa o cerem, sa plangem, sa o dorim pur si simplu. Dar de ce sa pierdem farmecul? Nici nu ne-ar fi trecut prin minte ca ar putea fi altfel. Preferam sa stam, sa o vrem contamplandu-i fermecatorul ambalaj rosu.
Este asa de ispititoare stand acolo pe masuta terasei casei in care am copilarit. Nu ne-ar fi oprit nimic sa o luam dar o nefireasca pala de vinovatie ne ameninta dorinta. Prca ar fi ceva interzis, o poveste pe care nu avem voie sa o citim.
Si inca ne tinam de maini si privim livada plina de pomi inroditi, de ciripit vesel, de galben de papadie, de verde si de soare… E o iubire a doi copii, fara tradare, invidie sau gelozie. Iubirea noastra pura, neintinata de griji si neatinsa de ura lumii, o pura dragoste.
Si rup tacerea: “Matei, vrei sa o aduc? Mama nu o sa se supere”…”Las-o, Anna, nu mi-e foame.” Nu te-ai trada..ce naivitate delicata. O puerila razbunare pentru bunatate. “O vrei tu? Daca o vrei ti-o aduc, Anna”…”Nu e nevoie, multumesc.”
Niciunul din noi nu recunoaste cat isi doreste, nu ciocolata in sine, cat bucuria de a o manca impreuna cu celalalt. Era ceva dorit impreuna, dorinta savurata…visul nostru.
Peste o vreme, cand zarea a inceput sa estompeze razele soarelui, cand sulitele au strapuns orizontul, iar peste o clipa astrul disparuse lasand in urma doar o dara rosiatica in amintirea focului nestavilit…odata cu el pleaca si visul nostru, uitam de ciocolata, de hartia rosie, de ispita noastra nevinovata si ne intoarcem la jocurile noastre, la iubirea noastra inocenta, la copilaria vesela a eternitarii noastre…
pluie. pluie. pluie
pause. d'analyser un peu
Azi am mers o ora prin ploaie. era dimineata si trotuarele erau batatorite de acelea stereotipuri. Aceiasi oameni paseau mut prin ploaie. Nimeni nu parea sa vada ce se intampla in jur. Nimeni nu privea in stanga sau dreapta. Mergeau grabiti, ca niste roboti, respirand sacadat in ritmurile in care picaturile se spargeau de asfaltul rece.
La fel cum toate intrebarile fara raspuns incep sa se piarda dupa o vreme, stropii de apa se prabusesc inghetat insufland melancolie.
Fortata sa trec printre toate astea. Pentru prima oara mergand singura pe aici, constientizez ca e un haos. E rece si ma simt atat de singura. E noua dimineata si cerul e totusi atat de gri, iar masinile trec cu viteza, taind hazardul mut.
Nimic nu pare ca ar avea puterea sa trezeasca la viata atmosfera. Totul e estompat in rutina asta frustranta. Ma opresc si privesc in jur. Atatea suflete animeaza locul si totusi parca aerul e mort. Robotii trec pe langa toate astea fara pareri, fara nemultumiri, fiecare pastrandu-si problemele sale, parca de frica sa nu ii fie furate. Doar haine gri, doar chipuri palide, privire intunecate si inexpresivitatea ce pluteste absent printre palele de vant ce se prabusesc in propriul ochi.
PAUZA!
As vrea sa pot face ceva. As vrea sa strig dar stiu ca de frica iesirii din normalitate nimeni nu si-ar intoarce privirea spre mine. As vrea sa bat pe cineva pe umar dar stiu ca as da de un corp rigid ce imi va inspira acelasi fior alb si rece.
As vrea sa dispara toata umezeala asta ce pare ca s-a imbibat in buzele oamenilor, ce refuza sa se mai deschida.
As vrea un cer albastru. As vrea o ploaie luminoasa. As vrea un curcubeu. As vrea un cantec. As vrea ca voi sa traiti de n-ati fi murit de mult.
Azi am mers o ora prin ploaie. era dimineata si trotuarele erau batatorite de acelea stereotipuri. Aceiasi oameni paseau mut prin ploaie. Nimeni nu parea sa vada ce se intampla in jur. Nimeni nu privea in stanga sau dreapta. Mergeau grabiti, ca niste roboti, respirand sacadat in ritmurile in care picaturile se spargeau de asfaltul rece.
La fel cum toate intrebarile fara raspuns incep sa se piarda dupa o vreme, stropii de apa se prabusesc inghetat insufland melancolie.
Fortata sa trec printre toate astea. Pentru prima oara mergand singura pe aici, constientizez ca e un haos. E rece si ma simt atat de singura. E noua dimineata si cerul e totusi atat de gri, iar masinile trec cu viteza, taind hazardul mut.
Nimic nu pare ca ar avea puterea sa trezeasca la viata atmosfera. Totul e estompat in rutina asta frustranta. Ma opresc si privesc in jur. Atatea suflete animeaza locul si totusi parca aerul e mort. Robotii trec pe langa toate astea fara pareri, fara nemultumiri, fiecare pastrandu-si problemele sale, parca de frica sa nu ii fie furate. Doar haine gri, doar chipuri palide, privire intunecate si inexpresivitatea ce pluteste absent printre palele de vant ce se prabusesc in propriul ochi.
PAUZA!
As vrea sa pot face ceva. As vrea sa strig dar stiu ca de frica iesirii din normalitate nimeni nu si-ar intoarce privirea spre mine. As vrea sa bat pe cineva pe umar dar stiu ca as da de un corp rigid ce imi va inspira acelasi fior alb si rece.
As vrea sa dispara toata umezeala asta ce pare ca s-a imbibat in buzele oamenilor, ce refuza sa se mai deschida.
As vrea un cer albastru. As vrea o ploaie luminoasa. As vrea un curcubeu. As vrea un cantec. As vrea ca voi sa traiti de n-ati fi murit de mult.
miercuri, 28 ianuarie 2009
aroma de mar.
Era rosu si stralucea divin in acea lumina rosiatica,
In acele contopiri ale firelor sangerii de dimineata.
Era parca o cheie spre un loc interzis.
Chiar era.
Victimizat parca de acel carmin opac, imbia ispititor spre pacat.
Era constient de frumusetea sa, de mireasma difuzata intr-un parfum roziu de primavara.
Stralucind pe-o creanaga in Eden,
Contemplat in diafana lumina, insa incojurat de o pala candida de prohibitie.
Intr-o naivitate puerila, intr-un pur joc, cu o privire copilareasca,
Intr-un sunet cald de ras de copil, PIVESTI fructul.
O soapta isi zice ca la o singura muscatura, pedeapsa ti-e infernul.
Curiozitatea te-ar putea costa paradisul,
Iar tu…
Copila simpla, nu stii ce-i ala rau, nu stii ce cruda-i lumea,
Ce greu e drumul…
Intinzi mana si musti.
Pentru o fractiune de secunda simti ceva…
Esti la limita dintre fericire di durere,
Venele iti ingheata,
Un fulger taie zarea-n doua!
Tu, ca o lacrima, cazi usor…
Ce repede, ce negru, ce vag e totul…
Ce naiva esti, Eva …
Si ce-ar fi fost daca nu ai fi muscat din rodul interzis,
Poate stiu doar mingile de foc, astazi merele ce ne imbie sa le gustam primavara.
marți, 27 ianuarie 2009
intro à la dépendance
Buna! Sunt rux^^. Am ochii caprui si mari asteptari de la viitor. Cateodata imi zic doar ca trebuie sa mai cresc putin. Ma gandeam ca o descriere obiectiva ar putea fi facuta de prietenii mei. I-am batut la cap pe o parte din ei si am obtinut asta :
Anna: as vrea sa o savurez ca o tzigara... adica nu va ganditi la prostii... pur si simplu o ador, pt ca e ea si ptca indiferent ce sae va intampla ea e ca o bere, ca o tzigara.... o iubesc toti. Are un pic de paro... paronimie(cred)[ana voria sa zica paranoia...cred...dar pentru cei la care nevastuicile canta triluri e perfect normal] a unei tzigari... caci numa tzigara face"oare cine ma va fuma?".... ea e paranoica si la fel ca o tzigara provoaca dependenta poat spune multe despre EA... dar nu vreti... va las sa o savurati, ca pe o tzigara
Deni: Rux consuma apa plata cu lamaie in Gatsby.
Adda :Pai Rux .. ar fi atatea de spus . Totusi am sa ma limitez la cateva randuri . E inocenta , perversa , ironica , spontana , speciala , rea , narcisista , originala , mica , adorabila , geniala si adorabila .. Ai vazut probabil ca m-am repetat . Iti spun sigur ca nu e o greseala . Ea e Rux ^^ si nimic mai mult.
Charlie: Zoofila mea preferata, si rade de prostia noastra, dar parca latra...kira mea o intelege in cazul asta desteapta al naibii si ma enerveaza LA CULME ca se subestimeaza tot timpul...si nu in ultimul rand..in viata ei ...NUMAI PROSTII AU PRIORITATE??!
Nessie :Probabil cea mai ..eh..ma gandesc la Tom&Jerry..cea mai sireata persoana pe care o cunosc.Il stiti pe Jerry?Da,il stiti.Ei, S. e JERRY! Te freaca si te indoaie si te bate la cap ,si intr-un final nu poti sa refuzi.Sa fim seriosi..sa refuzi?HAHA! Da nu te calca in picioare?!? Nu o sa afle toata tara,toata natiunea cele mai negre secrete ale tale?O,ba da. Deci,iubiti-o pe S.Orice Tom o uraste pt cat de iscusita e,da sa fim seriosi,punem pariu ca Tom il aodra pe Jerry in adancul inimioarei lui?
Pustiuu: Rux...o tipa...o tipa de treaba. Ma inteleg foarte bine cu ea. Este amabila, comunicativa si ii place sa te ajute de cate ori poate.
Popandau: Eu sunt direct si nu imi place sa framant lucrurile ca si painea. Eu cred ca esti tare de treaba in proportie de 85%. Nu ca restul ar fi o parte negativa. Cand te superi pe oameni ii cam faci sa se simta prost...Mai a dracu' asa cateodata.
Corina: Ma pune sa scriu despre ea. Am intrebat-o daca pot scrie orice si a zis ca da. Este dupa cum bine stie un pestisor. Este foarte de treaba, mai ales can ma pune sa ii fac parul cu placa sau manichiura frantuzeasca la 10 noaptea. Este foarte simpatica atunci cand urla la mine :Insista la varfuri, esti chioara, nu vezi ca nu e bine?!?! Deja m-am obisnuit si indiferent de cat de antipatica e uneori si nu imi intelege reactiile tampite ea stie ca o iubim.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
